Din ce în ce mai mulți părinți se confruntă cu un fel de teamă a copilului față de matematică.
Când se apropie un test sau când trebuie să-și facă temele la matematică, copilul manifestă un blocaj emoțional și dacă ar putea, ar amâna pe cât posibil această activitate. El devine nervos, refuză să se apuce de teme sau chiar începe să plângă. Aceasta este o problemă reală care afecteză din ce în ce mai mulți copii.
Știm, într-adevăr, că matematica nu este cea mai placută materie, că fiecare dintre noi are preferințe diverse. Dar a avea o reacție emoțională și fizică bazată pe teamă, înseamnă mult mai mult decât lipsa atractivității sau a telentului în direcția respectivă.
Anxietatea față de matematică nu apare din senin. Ea se dezvoltă în urma mai multor experiențe neplăcute: note mici la matematică, atitudinea mai severă a unui profesor, comparația cu colegii mai buni la matematică, dorința de a-i mulțumi pe părinții care pun presiuni etc. Ea nu este o deficiență de învățare, deoarece copiii pot înțelege concepte matematice sau pot face calcule, dar sunt copleșiți de emoții și întâmpină diverse blocaje. Când sunt scoși la tablă sau se află în fața unui test, încep să transpire, inima bate cu putere și mintea se încețoșează și ajung să asocieze matematica cu aceste stări neplăcute. Comparația cu colegii, stresul la teste, lipsa de încredere nu fac decât să adâncească această stare.
Dacă este ignorată și nu se intervine la timp, ea poate deveni o barieră serioasă în învățare, afectând iremediabil relația cu matematica și încrederea în sine a copilului.
Știm din experiență că această problemă poate fi rezolvată. De-a lungul anilor, am lucrat cu zeci de copii care aveau diverse fobii legate de matematică, pe care cu tact și cu răbdare am reușit să le depășim în mare parte.
- În primul rând, trebuie ca profesorul sau părintele care lucrează cu copilul să fie calmi și încurajatori. Copilul simte dacă ne enervăm și se închide în el și mai mult
- Trebuie încurajat continuu și amintit că « și el poate, matematica este și pentru el » și că e nevoie de perseverență pentru a reusi
- Abordăm exercițiile de la forma lor cea mai ușoară și repetăm același stil până ne asigurăm că lucrurile merg și copilul capătă încredere. Nu forțăm.
- Alegem acele exerciții pe care le putem corela cu viața de zi cu zi, astfel încât să dam exemple clare, mai puțin abstracte, palpabile, ușor de înțeles și de exemplificat în jurul nostru.
- Este recomandat de multe ori să lucreze în grup, alături de alți copii. În felul acesta, nu simte că toată atenția și presiunea sunt pe el, intră în energia bună a grupului, îi vede și pe ceilalți că au reușite sau momente mai dificile, deci simte că nu doar el are « probleme ». Iar dacă profesorul de matematică știe să gestioneze aceste situații cu tact și cu blândețe, cu atât mai mult începe să capete stimă de sine, să vadă că și el poate.
Dacă tu consideri, ca părinte, că nu poți să îți menții calmul, să ai răbdare, să te duci cu judecata la nivelul copilului, dacă ți se pare că mai mult creezi tensiune decât să ajuți, mai bine lasă locul unui profesor calm și răbdător.
Dacă recunoști această situație la copilul tău, știi că nu e singur și nici nu e o problemă fără ieșire.
La Matematica Interactivă lucrăm cu copii care au anxietate la matematică. Grupurile noastre mici, profesorii calmi și experimentați, abordarea noastră personalizată, au ajutat zeci de copii să-și recapete încrederea și să descopere că și ei pot.
Prima sesiune este gratuită, fără presiune, doar pentru a vedea cum funcționează și dacă se simte în siguranță. Contactează-ne și haide să transformăm teama în încredere 😊 !
#AnxietateLaMatematica #IncredereInSine #ProfesoriCalmi



