Copilul tău este deja înscris la un centru MI? Click <<< aici >>>

Copilul tău este deja înscris la un centru MI? Click <<< aici >>>

Școala de Vară - Matematică Interactivă București Sector 6

Introducem noi metode de prezentare și învățare care să îi facă pe copii să se bucure de Matematică

Am prelungit perioada de ⚠️ reducere de 10% la plata integrală până pe 10 iunie

Matematica Interactiva

De ce Matematică Interactivă?

Pentru că ne dorim să schimbăm modul de învățare a acestei materii. Am descoperit și introdus noi metode de prezentare și învățare care să îi facă pe copii să se bucure de această experiență. Știm că un copil va învăța cel mai bine atunci când îi place ceea ce face.

Copiii noștri fac parte din lumea tehnologiei, iar metodele clasice de predare nu-i mai atrag. Ne-am gândit să folosim aceste elemente stimulatoare din tehnologie în sistemul lor de asimilare a cunoștințelor.

În acest mod, copilul tău va fi cu un pas înainte, mereu pregătit și dispus să facă față provocărilor folosirii tehnologiei digitale atât acasă cât și în sistemul de învățământ românesc, dezvoltându-și un spirit competitiv în același timp.

Știm că un copil învață cel mai bine atunci când îi place ceea ce face

Deoarece copiii noștri sunt experți în folosirea noilor tehnologii, a venit momentul să folosim această abilitate în predarea și asimilarea cunoștințelor matematice.

Astfel, copilul tău va fi cu un pas înainte, păstrând un evident avantaj competitiv în timp ce învață matematică cu o plăcere pe care școala uneori nu reușește să o insufle tuturor.

Școala de vară

Pe parcursul a două săptămâni, de luni până vineri, timp de 2 ore pe zi, profesorii noștri vor verifica împreună cu copilul tău nivelul de înțelegere a materiei și se vor asigura că el intră la toamnă la școală pregătit să facă față provocărilor din noul an. Ne asigurăm astfel că el va avea confortul necesar pentru anul școlar ce urmează, fiind tot mai apropiat de Matematică.

Cursuri zilnice de 1 sau 2 săptămâni; 2 ore pe zi, de luni până vineri, în fiecare dintre cele 2 săptămâni în care se recapitulează materia aferentă unui semestru din anul care tocmai se încheie. Pentru parcurgerea întregii materii, se recomandă înscrierea la ambele module (10 ședințe).

Pentru clasele V-VII, îți oferim și varianta Săptămâna 3, în care vom începe o incursiune în materia din anul care urmează.

Matematica Interactivă = Distracție + Educație. Toate într-un pachet de vacanță!

Pe parcursul acestei veri, Matematica Interactivă îți oferă experiența unor cursuri de Matematică în clasă sau online, în care copiii învață de acasă, din orice colț al țării!

Școala de vară este o minunată oportunitate pentru copilul tău de a își păstra mintea activă și de a își consolida materia studiată în anul de studiu care tocmai s-a încheiat!

Copiii noștri sunt mici experți în folosirea noilor tehnologii, a venit momentul să folosim acest avantaj în cursurile noastre, astfel încât asimilarea cunoștințelor matematice să fie mult ușurată. Predarea Matematicii cu ajutorul resurselor tehnologice de ultimă oră, într-un mod dinamic și interactiv, poate schimba mult în bine percepția copilului față de această materie.

Platforma interactivă ne permite să lucrăm online, în grupuri mici, de maxim 6-8 copii. Cu ajutorul acesteia, oferim acces copiilor la materialele noastre interactive și le menținem atenția crescută în timpul cursurilor.

Cursurile la clasă se vor desfășura la sediul nostru, în grupe de maxim 7 copii.

Notă: Clasa I se referă la copiii care termină clasa I în iunie 2025

Cursuri Intensive La Clasă sau Online

Pentru elevii din București 

Saptamana 1 – 5 sedinte x 2 ore/ saptamana
Saptamana 2 – 5 sedinte x 2 ore/ saptamana
Pentru parcurgerea completa a programei, este necesara participarea la Saptamana 1 si Saptamana 2

Perioadă

7 Iulie - 29 August 2025

Durată

2 săptămâni - 10 ședințe a câte 2 ore

Copii în grupă

3 - 7 copii / 1 instructor

Preț

de la 550 lei/ modul

Cursuri saptamanale

Perioadă

8 Iulie - 30 August 2024

Durată

2 ore / ședință

Copii în grupă

3 - 8 copii / 1 instructor

Preț

de la 450 lei

Profesorii copilului tău

Profesorii noștri sunt dornici să învețe copiii “altfel”, să ducă această activitate la forma și nivelul pe care și părinții și-l doresc dar nu îl pot primi în școală.

Valentin Cotuna

Absolvent al Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică (CSIE) din cadrul ASE si cu experiență importanta în sistemul financiar-bancar, consultanta de afaceri si antreprenoriat.

Pe parcursul carierei mele, am activat ca antreprenor și consultant, fiind implicat ca asociat și administrator în dezvoltarea de proiecte imobiliare sub numele Jovial Residence, precum și în dezvoltarea și optimizarea afacerilor din diverse industrii. De asemenea, am contribuit la extinderea mai multor afaceri și francize.

Experiența acumulată mi-a oferit o perspectivă solidă asupra managementului, inovației și capacității de adaptare într-un mediu dinamic.

Motivat de dorința de a contribui la evoluția sistemului educațional și de a sprijini dezvoltarea abilităților copiilor, am deschis Centrul de Matematică Interactivă Sector 6. Aici, se îmbină experiența managerială cu pasiunea pentru educație și tehnologie, creând un mediu modern, dinamic și centrat pe elev.

În cadrul centrului, copiii descoperă matematica într-un mod diferit — prin joc, explorare și dezvoltarea încrederii în propriile abilități.

Alexandru Gabriel Popa

Numele meu este Alexandru și sunt student în anul IV la Inginerie Industrială și Robotică, în cadrul Universității Politehnica din București. Sunt fost olimpic național la matematică și am obținut locul I la numeroase concursuri acreditate de Ministerul Educației.

Dincolo de proiectele mele software, sunt o persoană care învață constant și se adaptează rapid provocărilor. Pentru mine, matematica nu înseamnă doar formule, ci un mod de a ne antrena mintea să gândească logic și creativ.

Îmi doresc să transmit această pasiune și copiilor din Centrul de Matematică Interactivă Sector 6, ajutându-i să descopere matematica într-un mod interactiv, prietenos și lipsit de teamă. Cred că fiecare elev poate ajunge să înțeleagă și să iubească matematica atunci când este ghidat cu răbdare și entuziasm.

Abia aștept să pornim împreună în această aventură a cunoașterii!

Miruna

Numele meu este Miruna și sunt studentă în anul IV la Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București.

Pasiunea mea pentru educație și lucrul cu cei mici m-a ghidat să acumulez experiență în mai multe roluri educaționale: am fost trainer formator la Robbo Club, profesor de TIC și informatică la liceu și trainer în cadrul Young Engineers. În prezent, sunt profesor de matematică la Matematică Interactivă Sector 6, unde îmi dedic timpul ajutând elevii să înțeleagă matematica într-un mod logic, clar și atractiv.

Îmi place să creez un mediu de învățare prietenos, în care copiii se simt încurajați să pună întrebări, să gândească liber și să capete încredere în propriile forțe. Cred că fiecare copil are potențial, iar rolul meu este să îl descopăr și să îl dezvolt prin metode adaptate nevoilor fiecăruia.

Vă aștept cu drag să lucrăm împreună!

Ce spun alți părinți

Au încredere în noi:

Cursuri de matematică interactivă în clasă sau online!

Sună la 0753.030.376 pentru înscrierea copilului tău la Cursuri sau înscrie-l pe formular!

Înscrie-ți copilul la Școala de Vară

Pentru înscrierea la cursurile noastre, completați formularul de mai jos. În mai puțin de 24 de ore, revenim către dumneavoastră cu toate detaliile necesare. 

Copilul tău este deja înscris la un centru MI? Click <<< aici >>>

Persoana